Fratele Simionuc a studiat Scripturile pe câmp, când îngrijea vitele. Acolo a învățat „cu deștele-ntre foi / fugind după oi” să-l citească pe „A” în „Amin”-ul Bibliei, pe „B” în „Proverbele” lui Solomon sau în „Obadia”, pe „C” în „Levitic”, „Luca” sau „Apocalipsa”, aceasta din urmă carte fiind preferata inimii lui. Acolo a deslușit abrevierile biblice în ton personal, considerând că versetul se pronunță „vers”, „capitolul”, „cap”, spre amuzamentul copiilor din bisericii.

     De la 14 ani (data nașterii sale din nou) până la 24 de ani, el nu doar că a trecut prin Biblie, ci și Biblia a trecut prin el. Citea în medie 100 de capitole pe zi și a ferfelițat două Biblii, astfel că la înmormântarea lui s-a afirmat că „Simionuc a interpretat Scripturile prin Scripturi”. Aproape 75 de ani a alergat dintr-o parte în alta a țării, evanghelizându-i pe necredincioși, întărindu-i pe frați și zidind spiritual Bisericile Domnului.

     Chemarea sa la lucrarea de învățătură a bisericii a fost recunoscută de către contemporani, astfel că redacția unei reviste evanghelice i-a luat un interviu în anul 2001, considerându-l un membru de seamă a penticostalismului românesc. Titlul acestui articol a fost scris cu litere mari: „Dialoguri cu ultimii înțelepți ai credinței”.

     În anul 1952, a participat la un curs biblic organizat și condus de Gheorghe Bradin, în Cluj-Napoca. Împreună cu el au participat oameni ai Domnului din țară ca: Ilisie Rus (Negrilești), Ilie Ghirișan (Cluj-Napoca) și Dumitru Lazăr (Gădălin).

     Cunoscând Biblia aproape pe dinafară (sau „pe dinăuntru”, cum spunea cineva), era supărat atunci când cineva o citea eronat în public, așa că îl apostrofa: „bietul de tine! Cum scrie, nu citești și cum nu scrie, citești! ?” Când era pus „la colț” de câte un curios, care-i solicita interpretări asupra unor texte care nu au explicații în Biblie, el obișnuia să spună: „frate, acolo unde Biblia tace, tac și eu”.